Alextandru

pansamentrup (umedă învelită în lapte)

încuie-mă într-un sân pe jumătate umedă învelită în lapte.
când îmi atârnă carnea şi umpli cu ea borcanepereţişicotloane
scrisul abia se mai ţine de marginea zilei. îmi văd tot mai clar
în oglindă clipa care mă duce în spate. îmi creez întunericul din bărbaţi
îmi plimb buzele pe întuneric. ating ce nu am văzut niciodată.
sufăr de tăiatul cuvântului în mai multe cuvinte sunt un animal muşcat
de mai multe fiinţe. încetîncet pâşpâş pâşpâş prin tine nu face zgomot
decât absenţa o acopăr cu mâinile. de zile întregi cârpesc de mine trupul
cu o bucată de oglindă. în faţa cuvântului fac lucruri îngrozitoare
îmi pun faţa pe faţa lui. nu mai pot să m-ating. plutesc încolo şi-ncoace
prin trupul meu merg pe sârmă.

alextandru
(ia uite inima lui făcută afiş ţintuită de perete
cu patru călimări)
ei priveau cum îţi aşezi trăirile în dezordine pe masa de lucru
şi înţepi în vârful stiloului toate balonaşele cu respiraţia mea

nici n-am mai văzut alextandru e atât de sensibil
la sânul ei ţesut din picături de ploaie torenţială.

(el nu a vrut să mă doară m-a cusut încet)
o vedeţi ea e tipa cu bretonul cald care îţi dezlipeşte
şi pielea de pe suflet du-te naibii
cuminţenia ta întunecă ciorapul fin
n-auzi dispari de-aici cu înduioşarea ta îmbrăcată
tot timpul în iasomieorhideeşivanilie
cu gemetele astea albastre când eu mă bag cu copilărie cu tot
în tine tuflorina zgârii hotelul cu sângele.

alextandru
(aruncă-mă în poezia asta vreau să mă întâlnesc cu el)
când nu mă uit te toci mărunt te împingi în puştoaica scăpată din literă.
ea şi-a agăţat şoseta în visul tău. şi-a dezlipit serbarea de pe caiet
pentru tine iar tu îţi faci din sânii ei şerveţele de îmbibat primăvara
o-nţepi aici aici şi aici în curtea pătrată a sângelui ei miroşi ghioceii.

(ne-am împăcat boţindu-ne fiecare o jumătate de oră de carne.
pe ea o doare cum îi şterge el vârful sânilor cu şuviţa mea de păr)

ai expus pe tarabă jucăria urâtă a cuvântului ei fructele umede
trotuarul albastru şi ai umplut-o la loc cu braţul tău moale. o vioară
i-a zgâlţâit sărutul în gură. ah ah ah inima ta întinsă sub tot ce scriu
ţâşneşte. alextandru s-a întors la mine acum îmi încălzeşte patul
cu fiertură de albăstrele gălbenele şi maci îşi stoarce şira spinării
în palmă apoi arată cum respiraţia lui merge numai pe aţa respiraţiei mele.
el îmi prepară aroma lui la storcătorul de fructe îmi dă să beau
ciocolată cu tatuaj cald din cana albastră.

cu această poezie vă arăt patul dublu tresăriri
colţişorul plin de rugăminţi pânza perforată cu suspine
şi cele două săptămâni de vene fine călduţe

(cu această poezie voi înţepa pielea cuvintelor
voi ucide în faţa voastră ceea ce nu aţi atins niciodată în mine)

domnişoara
(vrea să moară şi ea/ îşi înghite inima scrisul şi paşii)

donşoara (a alăptat prin ochiul spart primii trei domni
următorii patru au lins-o de plânsul moştenit
de la nişte lăcrămioare care-au şi murit)
domnişoara (este posesoarea unei anticamere cu alextandru)

donşoara (e ocupată are de legănat pipăitul lăuntric al domnului)

domnişoara (udă pătată de ochii cireşelor)

domnişoara (îşi rupe nervii în petalele rămase de la moartea mamei)

mama
(cum a murit fără să-mi învelească şotronul de ploaie
şi fără să-mi aşeze după culori caietele dictando)
da
până acum sunt cu o respiraţie mai în faţă decât moartea mea
sunt puţin mai întinsă decât cavoul în care mă vor adormi
mă aşez parfumată peste lopata de somn a mamei
şi o rog să mă viseze

ma,
m-am oprit la jumătatea naşterii mele
nu mai pot nu mai vreau

(se scrie cu sângele de-o şchioapă al muribundului)
dacă aş putea
i-aş ţine lumânarea lui dumnezeu direct pe suflet
să-i ia foc chiar desprinderea de sine
l-aş îngropa cu faţa în jos înăuntrul lui
ca să-şi guste ficatul
i-aş răsturna în pat găleţile cu suferinţă cerneală
i-aş murdări aşternutul în naşterea mea
în plăcuţele de la gât colorate cu morţii şi viii.

scâncetul
(unu din ăla foarte parfumat cu care-mi ştergi aluniţa
de pe sâni)
gemeam
cu forma gurii retrasă înăuntru
izbindu-se
am fost împrejmuită mereu de cuvinte urâte
de gura lor mare de saliva albastră
şi pielea plesnea lovită de umbra ei dinăuntru.

mami
(un kilogram de cearcăne şi pielea ei nu mă mai încălzeşte)

ar trebui să mă fac mamă
să devin fiica mea
să mă cresc cu grijă
să-mi bandajez genunchii şi ochii
să adun lacrimile în sticle de băutură şi să aşez în raft plânsul
(pe ani zile ore boli)

ah sunt fâşii fâşii fâşii fâşii fâşii fâşii fâşii

copilăria mă striveşte rău de tot mi-am legat părul cu cordonul ombilical
de astăzi învelişul nu mai există carnea a fost îndesată într-o sticluţă
şi aruncată în douătrei cuvinte. de astăzi sunt foarte singură.
vă spun: când pierzi o fiinţă e ca şi cum ai merge cu spatele prin întuneric
e mai mult decât te-ai pierde pe tine.

ah sunt un kilogram de fâşii fâşii fâşii fâşii fâşii fâşii fâşii

oare voi reuşi să târăsc după mine moartea
s-o chinui şi-ntr-o zi să o nasc?

confidentrup
(jurnal în care spun că poezia e duşmanul meu şi într-o zi
una din noi va muri)
mi-am păstrat moartea la un loc cu iubirea
încălecate
colege de trup
fiecare sugând din mine puiul de suflet

făceam loc la toate ustensilele de împins moartea
cât mai adânc în mine
m-am pus pe acelaşi raft cu ea pe acelaşi praf

n-am crezut că fără mine mai pot scriu şi nici nu scriu.

Închide fereastra