nueuflorina

carte de identitate ( aici pot să las bluza descheiată să alunece să vedeţi cum pielea se zgârie cu ce vrea ea în construirea de sine )

prezentarea e simplă:
numele şi prenumele încep din gura unui băiat frumos în oglinda fetei topită după gura lui
apoi starea civilă, mama, tata, sora, ţâşnesc din propriile trupuri ca în reclamă
apoi mirosul patului lasă-mă să ţi-l arăt

acolo, sub masă, e scrisul
îl fotografiez mereu pentru că nu-l cunosc
faţa lui are o poziţie incorectă în lumina acoperită
acesta e scrisul (e mereu cu mine)
pântecul unei fetiţe cu pătratul de sânge compact

felul lui de a-mi face un semn la un moment dat
e destul de dureros numai eu ştiu
dacă vă uitaţi bine
scrisul pleacă greu foarte greu din mine în sine

aceasta este secunda frumoasă în care am crescut şi am început să scriu
aici am primul contact intim cu mine şi fuga cea mai frumoasă prin mine. scrisul era pielea pe care schingiuiam nevoile şi-apoi mă dădeam la mângâiat

aici ţin ceea ce simt
şi v-arăt numai o parte
mă joc cu locul în care nu simt
îl trişez îl arăt îl ocup

acesta e părul am uitat să vă spun
e pictat cu o eprubetă de culori
citeşte ce scrie pe el

aici am aluniţa iar sub ea e semnul meu preferat:
un cuvinţel înfipt într-o mărgea

iar pata asta
ţesătură între scris şi un cordon înflorit
e rochia pe care o port azi

aici am mâna stângă şi pansamentul ei apăsându-mă
cele două vene şi vârful de pix

ce să vă mai arăt?
patul (caldcaldcald)
zgârciul urechii (o ispită implacabilă, carne de suflat în păpădii)
starea sufletească (este ea însăşi de mai mult timp)
coada ochiului (aici e locul în care sunt tristă)
sau caietele neterminate de la şcoala

inventez un obiect cu care să mă atingi
mă umplu cu el
mai exact să vă spun:
e o singură doză de lacrimi

nu am găsit un loc anume pentru ceea ce voi scrie târziu de tot
dar îmi place la nebunie locul acela.

coaja (altfel de aliniere a întunericului peste lumina care nu se vede)

jumătăţii de întuneric din tine
i-a crescut jumătate din mine
un kilometru blând astupat cu celule vii transparente
mâinilor le-am ordonat o evoluţie inversă
ca să apuce pe dinăuntru litera
mă răstorn în sine în tine în ei
fac toate astea pentru că vreau să fiu si(n)gură că
dacă scrisul se va şterge-ntr-o zi
eu voi fi modul lui de a dispărea

(desprinde-mă de poză
fă-mă să ies din mama cu tot cu ea
fă-mă coada drumului de umbre )

APAR
sunt ultima persoană care zace în mine
cu sânii zbârliţi interiori
nu mă văd pe dinafară (tu nici nu vrei)
îi aud vorbind trecători cu gesturi disperate

APAR
în reclama sângelui meu A2
care se împreunează cu senzaţia sângelui tău

vreau să vă spun cum stătea aplecat cuvântul cu care mă rugam
încât îi vedeam sângele curgând

APAR
atât de crestată
mâinile au scrisul înăuntru
şi urlăăăăăăă
de ieri URLĂ
sunt reptile sunt RE-LE

vreau să gust. de aceea voi stârni lovitura.

voi rupe ceea ce-ţi spun acum. ştiu că acolo mă aştepţi tu.
voi muşca din ultimul cuvânt mânjind curcubeul iar sânul se va apleca peste laptele mamei. voi transforma ceea ce nu am trăit în FOC.
voi închide inima răsucind-o într-o direcţie necunoscută. voi pune peste ea obiectele mângâiate de tine. voi greşi voi greşi voi greşi tăind litera în locul mâinii.
voi ţine la tine strâns.
voi găsi locul răsuflării tale şi-mi voi face din el ceva definitiv.
nu sunt destul de înaltă. noaptea asta îmi iese din degete îmi pocneşte. sunt prietenă numai cu locul în care te ating.
ştiu că nu sunt destul de înaltă. cineva a muşcat din mine pe sub bluză. noaptea asta care stă în mijlocul camerei mai lungă decât mine şi decât tine. sunt curioasă să gust ce-a muşcat ea. pun limba.

***
el este singurătatea care cade din mine şi nu mă mai apără de nimic
eu uit să-l privesc pentru că îmi şterg ochii cu el
şi lacrima îl înveleşte perfect
el mă ascunde sub degetul mic eu intru în inimă
mi-e frică şi-acum să ies din camera din care el pleacă
aş declanşa depărtarea aş împrăştia-o în mine
el îmi aduce stropul de ploaie în mâini
eu aşa ies în lume.

ah, tristeţea lui care este peste tot
şi ţipă ca un copil şi rămâne în mine când eu râd
trupul meu peste trupul ei o ajută să zboare
tristeţea lui mă face să foşnesc
deşi nu mă mai ascund sub lucruri.

eu nu mai plec
şi el crede că nu mai vine
se surpă încet în rana care i-a rămas şi rana mă caută.
el mă ameninţă cu roua de pe un prunc
eu cresc din iarba care se caţără pe el
lui i se tulbură degetele iar eu ajung până la el mângâiere
el ştie că mi-e frig şi îmi lipeşte străzile pe sub piele
deşi eu nu mai găsesc nici un drum.

el mă împacă iar eu îmi desfac în faţa lui un singur gând
el nu-mi arată unde îşi înfige strigătul
când mâna mea e legată de mâna lui
el rămâne în mine când eu visez că plec.

eu nu mă întorc dar el mă aşteaptă la capătul nisipului
îmi ascunde urma sub tălpi
astăzi mă simt chiar privirea lui
întinsă pe fiecare lucru din cameră

Închide fereastra