dinflorinaînflorina mă prezint
am ţoale uşchite pensule
nu e bine ce faci te-ai scrântit m-am scrâşnit

m-am făcut mare (m-am lungit înafara mea până am izbit luna)
am crescut nu mă mai ustură inima. rochia asta nu îşi mai aminteşte cine sunt pentru că la douăzecişidoi de ani rochiile îmi intrau în piele şi îmi provocau fuga. recunosc dimineaţa care se sfârşeşte pe mine dintr-o mie. cafeaua făcută din umbra ta şi mirosul clepsidrei sfărâmate în cămăşile tale. mă-ntrebai de ce tac. păi ca să nu-mi deranjez aripile care creşteau creşteau şi mă legam cu ele deasupra prăpastiei.
am crescut. degetele nu mai încap în scris dar nu-mi pasă pentru că în aceeaşi zi vine primăvara.
m-am făcut mare m-am tăvălit prin anii mei când el îmi gusta fotografia şi-i plăceaaaaaaa la nebunie carnea legată de mine cu sfoară. nici ochii nu se mai ştiu pentru că mi-am înfipt drumul până la tine între ei.
dacă vă spun c-am crescut îmi ies bătăile inimii din oglindă şi oglinda vrea să zboare.
am crescut sunt sigură pentru că într-o zi mi-am surprins mâinile sărutându-se şi te-am atins cu ele aşa.

possssssster
mă desfac:
un metruşaişpatrupoem rochiadicţionar coapsecufiling
patruzecişidouă kilograme de parfum cu tot cu bikini
un pâtecvăgăună în care poţi să scrii maxim două cărţi
o mână albastră una manuscris de mângâiat
cubuleţe piramide din alţi poeţi

îndes în poster totul
locurile în care îmi creşteau sâni şi poeme
unghiileursuleţiifotografiile
locul din perete şi cuiul

mă înşiruiiiii ii ii
aşa sunt
nespus de lungă
mă crăp
puştii îmi dezlipesc de pe sâni abţibilduri.

certificatul de naştere
(hei florina certificatul de naştere îţi umblă în blugi pe stradă
o bucată de sân dă autografe numai pe un anumit fel de piele)
marţi. doi decembrie. s-au lipit mult o clipă de o altă clipă mai mare şi nu am plâns deloc pentru că mi-a plăcut să le dezlipesc după aceea.
brunetă cu degete lungi şi unghiivocabular aşa au scris pe bileţelul mamei de la mână. încheieturi puţin roase dar de departe lucesc.
carnea foşneşte puţin dar cu timpul va foşni mai mult poate cine ştie chiar va ţipa. inima se strecoară în inima altor oameni câteodată dar staţi fără grijă doamnă întotdeauna se-ntoarce mai pe seară. nu se va juca în parcuri cu alţi copii dar se va apropia foarte mult de crengile copacilor şi le va amesteca. are o gleznă învelită şi una nu. o veţi recunoaşte după cum va încerca să-şi spele venele în nori într-o zi ploioasă de marţi.

rochia
aşa a început rochia mea într-o duminică dimineaţă
scâncetul meu trecut în scâncetul lui s-a lungit până a atins pleoapele unei fetiţe care se juca în parc. toţi copiii veneau să-i vadă rochia care plânge.
acum aceasta e rochia cu care mă privesc în oglindă
aceasta e rochia în care aştept minute lungi lipită de tine să adorm într-un poem şi să visez că pielea ta intră în mine muşcată şi o doare
aceasta e rochia cu care am umezit o cameră întreagă
apoi am încuiat uşa şi am plecat