dimineaţa în care mă-ntorc de la tine
dar nu pe un drum
ci pe o dâră de orizont lucrată de muncitori

senzuală în rochia mea cea mai frumoasă
cu panglici legate direct în lună
cu fardul tuturor panseluţelor din centrul oraşului
sărut binele şi răul
până la epuizare
până se văd unul pe altul prin mine......

***

aşteptându-te
am devenit adăpost cald
pântec transparent din carne şi mentă roz

te-aştept cu pupilele căscate
cu depărtarea asta crescută la sân hrănită cu laptele copiilor mei...
dezlipite, pleoapele au devenit o faşă umedă
cu care înfăşor venirea ta. nu vreau nu vreau nu vreau să vii
vreau să te găsesc înăuntrul aşteptării
acolo unde camera loveşte în marginile ei
în mine

***

privirile bărbaţilor sunt privirile tale. pe care nu le-am întâlnit niciodată.
ele rătăcesc pe strada domnească.
în parcări.
în botul tuturor autobuzelor. le adun ca pe jucării.
mi-am făcut din ele un buzunar mare şi cald.


carusel
tot la paisprezece ani te aşteptam
într-un carusel gol.
katiuşă cu venele sparte
din care se auzea ca un ticăit
pielea curgând.
dar cu picioarele mai drepte decât liniile geometrice
din clasa a opta

***

cu ochii atât de strânşi
mă învârteam până când
îmi izbucnea din burtă întunericul.

daţi-vă la o parte nu îmi boţiţi voi strada
vreau să mă plimb

poemul umblă prin cameră arătând cu degetul tu îmi măsori respiraţia
cu un centimetru fugi de-aici creioanele vor fi arse pe rug mâinile trimise
departe fără degete îmi spune auzi el să nu-mi afişez picioarele
să le-ascund după primul copil la stânga de sub o rochie cântă trecutul
plâng pentru că juriul îmi fluieră genunchii la festivaluri de poezie
hai odată pune mâna arăt numai a întâmplare ce florină

pe furiş ai deschis fata obosită de păr şi ai ascuns în interiorul ei
toate rochiile aaaaaaah aceasta e prima ieşire în lume fluturii spun
să înaintez aşa dezbrăcată m-am lipit cu un cuvânt mic în pielea
cu care ieşeam prin oraş şi m-am lăsat ciupită de trecători în cerneală.

(poezia care-mi place)

în absenţa ta furnicile îmi desfac părul şi leagă cu el pereţii între ei
oglinzile din camera secretă în care mi-am întins iubiţii pe umeraş
de aia când nu eşti tu se târăsc pe jos m-agaţă de rochia nouă
îmi pun piedică ne sărutăm pe o stradă prinsă în cuie deasupra patului
dintre ei unul îmi place mai mult el rupe întruna oglinda
ca să mă găsească n-are cum eu întotdeauna în faţa mea fac un pas înapoi.

(poezia lui alexandru)

m-am născut în călimara de noapte la ora două fix
mama s-a culcat cu un creion parfumat
şi a colorat o aripă
mai târziu la piciorul patului un strat de bărbaţi tăvăleau rochia albă

m-am aşezat pe vine în cerneală mi-am făcut un iubit de scris
cu piele albastră
de ziua mea mama s-a împroşcat cu mine până sus
iar eu am plâns cot la cot cu ochii cu mâinile cu subsuorile.

(fata de poezie)

cum m-am întins de-a lungul unui poem şi dorm
până când se rupe în mine aerul în greutăţi mici şi vii
ştiu cum arată litera pe dinăuntru are pumnii strânşi
gata să se lase în voia inimii
nu mor
eu curg din mine toată în interiorul mâinilor
inima cu poezia-n gură gata să se îndrăgostească
păpuşi dichisite la colţul străzii stau de vânzare

fata are talia poeziei
băiatul se sărută cu talia ei

mă învelesc numai în gura cuvântului şi sunt altfel
carnea mea dintr-o parte pare o literă
care-mi vrea tot trupul.

(aptă fata asta)

într-o zi îmi voi lega genunchii cu scrisul gros
îmi voi face pielea fundiţă
la un metruşaptezecişişapte bărbatul meu interior
mă va da cadou pe-o literă
va lega toate cărţile cu carnea sărită de pe trup

femeia răsucită în jurul aripilor
violonişti strânşi de iubite în păsări
tu care mă ungi cu genunchi pe tot corpul
stau chircită cuminte goală

ca să mă duci dimineaţa sub braţ
îmi pun în păr poezia parfumată
îmi astup unghiile cu un ochi mare albastru
şi intru în ring

ei spun
aptă fata asta şi buuunăăăăăăă
de făcut litere.
dinflorinaînflorina

pansează-mă numai aşa pot să intru în mine
el spune că se îngrozeşte când îmi separă trupul de literă
că vai nu rezistă o să se ducă atât de tânără
îl contrazic. în comparaţie cu poezia mea eu sunt mâna
care-şi muşcă degetele
sunt mult mai rea decât scrisul meu

cu saliva ta mă lipesc pe dinăuntru
tot mai gros de mine
vreau să petrec mai mult timp cu inima mea
s-o alint s-o gătesc s-o scot în lume

nu ies deloc dinflorina
dimineţile mă plimb cu ea prin vene
rochiţe îmi cos din absenţele ei
îmi fotografiez vârfurile degetelor pe dinăuntru
fac postere cu ele şi le agăţ de mâini
iar în oglindă mă uit prin buric

târăsc prin mine şi scrisul sunt ghiozdanul lui.

jumătate ( mă-ntreb şi-acum dacă aş putea să rup în două locul scrisului pe care parte aş sta?)

de fiecare dată simt şi scriu mai mult cu sfârşitul cuvântului.(vezi pansamentul înnodat cu jumătate din mine în fraza aia brunetă).
v-aţi prins? eu nu ştiu să scriu măcar o literă mai frumoasă decât ochii muribundului. îmi aduc aminte jumătate din mine şi marginea unui cuvânt intrând. ba nu. ieşind. ca să mă ating mă ţin de gândul tău despre mine. n-am crezut că fără mine mai pot să scriu şi nici nu scriu.

poezie-mă (dacă nu, nu-mă)

alextandru-mă nimereşte-mă şterge-mă lipeşte-mă creangă-mă
taie-mă liană-mă pierde-mă înfige-mă sfoară-mă împrumută-mă
adună-mă alee-mă ascunde-mă frunză-mă irită-mă păşeşte-mă
florină-mă pansamentînsânge-mă atrage-mă fiinţă-mă calcă-mă
urlă-mă toamnăiarnă-mă înmulţeşte-mă boltă-mă înpicioare-mă
petală-mă strecoară-mă pictează-mă dinăuntruafară-mă ţine-mă
anemie-mă apleacă-mă desprinde-mă neputinţă-mă unudoitrei-mă
înghite-mă genunchijulit-mă tumoare-mă înăbuşă-mă plăcere-mă
albastru-mă muzică-mă priveşte-mă zmeură-mă grădină-mă du-mă
uimeşte-mă animală-mă miroase-mă decembrie-mă turteşşşte-mă
moarte-mă stradă-mă sânuţă-mă risipeşte-mă cocaină-mă ia-mă
zvârlugă-mă dezbracă-mă nichita-mă învinuieşte-mă rochiţă-mă
satură-mă stânga-mă aurolacă-mă douăzecişicincideani-mă nu-mă
da-mă zvârcoleşte-mă şapteamanţi-mă culoare-mă aiureaşialtfel-mă
pedepseşte-mă febră-mă părăseşte-mă secundă-mă norfurtună-mă
scrie-mă narcisă-mă încheie-mă descheie-mă dimineaţă-mă auu-mă
rupe-mă duios-mă bineşirău-mă multpuţin-mă offfffffşiufffffff-mă
tu cu tine-mă, şi mai cum şi ce-mă, râsuplânsu-mă, etcetera-mă

P.S.: dacă nu , nu-mă

pansamentrup (el pune poezia la loc fără să mă atingă. să ai curaj să cobori înăuntru cam un metruşaişpatru poem)

da uite-aşa şi-aşa euflorina îşi îndesa pe sub piele tampoane de scris
vată îmbibată roşualbastru ca să fie mai plină mai rotundă şi mai pufoasă
adică inima lui să aibă vise plăcute când adoarme pe ea. se lovea euflorina
pe dinăuntru cu inima lui făcea pingpong pingpong hemoragii de mătase
organe firave dantelate cu nounăscuţi doamne ce mai desuuri găsea inima
lui prin ea. ea ea ea care l-a prins în mreje din sânulabis şi-a întins o pânză
fină tifon de trecut liniştea prin el şi a lăsat ca inima lui să se scurgă în
inima ei picătură picătură picătură.

el nu mă atinge el face paşi mărunţi prin moliciunea mea
răcneşte la coapse să vină mălina selina euflorina tot trupul cu trupa.
de tine mă despart smulgând din carne marginea prăpastiei aruncând
cu ea între cuvinte rupându-le lovindu-le
murdăresc creierul bărbatului cu singurătatea în formă de cârpă îi şterg
muşchii sângele. e greu să mă rup de el să mă tai cu foarfecul cu gâtul
de sticlă dăruit de o călugăriţă. aşa că mă îngrop la câteva tufe de suflarea ta îmi fac din biciul tău cruce.

acum singurătatea atârnă liniştită de încheieturile lui
iar venele şi-au tăiat pansamentul la mână